Spotlight

Absolventi de gradinita :)

A mai trecut inca un an scolar. Si cand ma gandesc la asta imi vine in minte un singur lucru...ei cresc iar noi imbatranim. Insa, ceea ce este cu adevarat important este ca fiecare copil este deosebit si sper ca fiecare parinte sa fie mandru de ei in fiecare clipa a vietii indiferent de greutatile pe care poate uneori le-au mai facut. Frumoasa esti, copilarie!

I'm back! :)

Daaaa! Mi-am recuperat si eu parola blogului dupa lupte seculare! :)) Asa ca, de acum, promit sa ne intalnim mai des aici. Toata lumea e bine, sanatoasa, da? Pupici!!!

Despre 2010

Nu am mai scris de ceva timp pe blog, si acum inainte de a trece pragul noului an,m-am gandit ca ar fi bine sa scriu cateva cuvinte, chiar daca in graba, despre anul care tocmai se incheie, 2010. M-as fi simtit vinovata sa nu fac asta. De ce? Pentru ca a fost unul dintre anii care mi-a rezervat cele mai multe surprize, incercari, experiente. Ca unele dintre ele au fost placute , unele mai putin placute, nici nu mai conteaza. Ceea ce este cu adevarat important este ca am invatat foarte multe din fiecare experienta prin care am trecut in acest an. Cred ca pana la urma fiecare an este special . Viata noastra este speciala. Sau, asa cum imi place mie sa spun, este asa cum ne-o facem noi :) Simt ca am ajuns la maturitatea la care pot sa vad partea frumoasa din absolut tot ceea ce se intampla in jur, si asta ma bucura. Daca este sa fac un bilant al anului 2010, nu voi vorbi despre reusitele financiare sau profesionale, care desi nu au fost putine, spun eu ca sunt mai putin importante. Astazi poti sa fii undeva foarte sus, maine se poate ruina totul. Cei care sunt cu adevarat importanti sunt oamenii care ne inconjoara. 2010 este un an special pentru mine, pentru ca este anul in care am cunoscut o multime de oameni deosebiti, in care am legat prietenii frumoase, in care mi-am confirmat inca o data cat este de important sa ai oameni de calitate langa tine. Nu ii voi enumera pe toti aici, pentru ca mi-ar fi greu, insa sunt sigura ca fiecare se va recunoaste in descrierea mea. 2010 a fost asadar un an bogat, imbelsugat. Pentru ca bogatia sta in noi si incaracterul oamenilor care ne inconjoara. Va multumesc pentru acest an, va doresc petrecere frumoasa si un 2011 cel putin la fel de important si memorabil cum a fost 2010 pentru mine!

Magia din fotografie...

Nu am mai apucat sa scriu de foarte mult timp nimic... Cu toate ca mi s-au intamplat atat de multe lucruri frumoase, si mi-ar trebui cateva zile ca sa va povestesc despre fiecare in parte. Tot ceea ce pot sa va spun, pe scurt, este ca e de bine, ca Cineva acolo Sus ma iubeste, si eu sunt foarte fericita pentru asta :)
Astazi vreau insa sa va povestesc despre un baiat talentat, care asa ca si mine, a inceput din pasiune, si de care sunt mandra, pentru ca il vad cum progreseaza si creste in meseria pe care si-a ales-o in fiecare zi. Este vorba despre un fotograf, Cristian Popoi. L-am cunoscut intamplator cu cativa ani in urma. Imi amintesc ca si atunci cocheta cu fotografia. Acum, deja, are o experienta destul de vasta. Imediat dupa ce m-am intors din vacanta pe care am avut-o in acest an( si care de altfel a fost cea mai frumoasa de pana acum), am iesit cu Cristi in Avrig la o scurta sedinta foto. Ne-am simtit minunat, iar fotografiile, mie cel putin, imi plac foarte mult. Ma gandeam zilele acestea ca fotografia nu este pentru oricine...este o arta. Este important sa stii ce si cand sa surprinzi, ce sa pui in evidenta, care sunt punctele esentiale care trebuie sa apara in acea fotografie. Pe langa asta...fotografiile pentru mine raman cea mai minunata inventie. Sunt cele care pur si simplu imortalizeaza cele mai frumoase momente, etape, trairi din viata unui om. Ti-e dor de cineva...privesti o fotografie. Ti-e dor de o anumita perioada a vietii..o revezi in imagini. Vrei pur si simplu sa rememorezi clipe importante din viata ta...rasfoiesti albumul tau foto...fotografia mi se pare pur si simplu magica. O sa atasez aici cateva fotografii pe care mi le-a facut Cristi. Sper sa va placa. Este un fotograf in adevaratul sens al cuvantului si asta pentru ca am observat la el acea magie, acea dragoste pentru fotografie. Sunt sigura ca o sa aiba un viitor maret in acest domeniu, ceea ce ii doresc din suflet si ii tin pumnii. Sper sa fiti si voi alaturi de el :)

Orient Express Caffe

In urma cu cateva saptamani, am descoperit o locatie noua in Sibiu. Un loc in care, o data ce ai intrat te desprinzi de tot ceea ce inseamna realitate si pornesti intr-o calatorie...in timp. Ai ocazia sa traiesti pentru cateva clipe atmosfera secolelor trecute. Cred ca ati vazut cu totii filmul "Orient Express". Ei bine, ceea ce va povestesc eu aici nu are legatura directa tocmai cu filmul, insa are cu trenul Orient Express. Pentru ca incerc sa va descriu o cafenea. O cafenea care m-a impresionat. De ce? Pentru ca este un concept unic, cel putin in viziunea mea. O cafenea in forma de tren! O cafenea din care nu lipseste casa de bilete, nu lipsesc locurile pentru bagaje, compartimentele, nu lipsesc toate lucrurile acelea marunte dar pretioase care te duc cu gandul departe, la anii care au trecut.  Cuvintele mele sunt prea putine si nu ar avea puterea sa va transpuna exact ceea ce am vazut eu acolo. Asa ca o sa va las sa va convingeti singuri din imaginile de la link-ul urmator: http://www.youtube.com/watch?v=89URCc4x5jw si http://www.youtube.com/watch?v=drWaArhIoh0

Eu,despre mine...

Am 22 de ani, in curand(chiar foarte curand) implinesc 23. Sunt din judetul Alba, dar casa mea, pot spune ca este de cativa ani, Sibiul. Visul meu a fost( de pe vremea cand aveam doar cativa anisori si codite cu fundite)sa devin educatoare. N-o sa va fie greu sa ghiciti ce liceu am urmat, nu?Fireste, liceul pedagogic:). Anii de liceu vor ramane mereu pentru mine speciali. Anii in care am legat cele mai frumoase prietenii, in care mi-am facut prieteni pe care ii pot numi oricand, la orice ora, prieteni adevarati, in care am cunoscut si am avut profesori carora le datorez o mare parte din ceea ce sunt eu acum. Dupa cei patru ani de liceu, o noua dorinta s-a infiripat in mintea mea: aceea  de a deveni jurnalist. Multi mi-au spus ca nu e o meserie de viitor, ca e un domeniu in care cu greu reuseste o fata, ca o data ce intri in lumea asta, a mass-mediei, cu greu vei mai avea timp, tu, pentru tine. Poate aveau si au inca dreptate. Multi m-au incurajat spre acest domeniu. Ce am facut?Ceea ce fac mereu: incerc sa balansez ratiunea cu instinctul si sa iau de fiecare data cea mai buna hotarare pentru a nu avea regrete mai tarziu. Si uite asa am urmat si cursurile Facultatii de Jurnalistica, tot in Sibiu. Au fost niste ani frumosi(care au trecut ca si anii de liceu extrem de repede), in care am cunoscut oameni de la care am avut si am inca multe de invatat, si carora le voi fi mereu recunoscatoare pentru contributia lor in pregatirea mea pentru viata. Sa nu credeti ca facultatea de jurnalistica m-a facut sa renunt la primul vis al meu: copilasii. Nu, nu , nu! Sunt educatoare din primul an de facultate si uite asa, am ajuns sa am deja o activitate de patru ani in invatamant. Si imi place. Multi nu inteleg asta. Dar mie chiar imi place!In primul rand pentru ca ador copilasii si in al doilea rand pentru ca este unul dintre cele mai frumoase sentimente de pe pamant sa simti ca poti avea un rol important si constructiv in educatia unui copil, ca il poti ajuta sa se formeze corect, intr-o societate care poate nu ii mai ofera prea multe. (dar asta este alta discutie). Sa nu credeti ca mi-a fost foarte usor sa balansez si gradinita, si facultatea, si apoi(din anul 2 de facultate) si activitatea la tv. Dar atunci cand faci ceva din suflet si iti place, nu ai cum sa nu reusesti sa iti duci toate activitatile la bun sfarsit. Sa va spun despre televiziune?Ei bine, am inceput poate fara sa imi dau seama. Prin a prezenta rubrica horoscop. Eram cea care in fiecare seara, la televiziunea locala Eveniment, va spunea ce va rezerva astrele pentru ziua urmatoare. Asta se intampla undeva in anul doi de facultate. Dupa nici un an am inceput si o emisiune pentru copii. Am stat eu asa si m-am gandit ca este nevoie de o astfel de emisiune si am pus bazele unei emisiuni pe care am numit-o "Prietenii lui Bobo"( Bobo fiind un leu urias, mascota emisiunii). Bobo a ajuns in putin timp, prietenul cel mai bun al copiilor. Intre timp, drumurile mele si ale televiziunii la care lucram atunci s-au separat. Nu vreau sa comentez foarte mult motivele, tot ce pot sa va spun este ca voi avea mereu un mare respect fata de Televiziunea Eveniment, televiziunea in care eu mi-am inceput activitatea si pentru asta le multumesc. Din noiembrie 2009 fac parte din familia Tv Sibiu.  Nu este necunoscut faptul ca atunci cand mi-am depus un cv la aceasta televiziune eram intr-o perioada de maxima dezamagire, si nu credeam sa am vreodata, vreo sansa. Ei insa au fost cei care au crezut in mine si m-au primit cu bratele deschise inca din prima zi. Am descoperit aici in primul rand niste oameni si niste colegi minunati. Am descoperit o televiziune cu mult potential. M-am redescoperit pe mine. Din noiembrie simt ca am inceput o noua viata. O viata frumoasa, in care am mai multa incredere in mine. Am inceput la Tv Sibiu cu emisiunile "Lifestyle Sibian"  si "Before & After", emisiuni care mi-au fost propuse( nu sunt creatiile mele), dar bineinteles carora am incercat si inca incerc sa le aduc shimbari in bine. Intre timp s-a nascut si emisiunea " I love shopping" si un show live pe care il prezint in fiecare duminica. Si alte proiecte sunt deja in desfasurare de care sunt mai mult decat incantata. Insa  nu pot sa va spun nimic deocamdata, e secret, dar sunt sigura ca veti fi incantati. Sunt inca la inceput de drum, insa am convingerea ca prin daruire si munca multa voi ajunge, incet, incet sa ma perfectionez. Si asta pentru ca vreau sa ofer in primul rand calitate. Am trei familii acum: Familia mea de acasa din Alba(pe care o iubesc enorm si ii multumesc pentru ca exist), familia de la gradi(unde suntem un colectiv micut si asta ne-a determinat sa fim ca o familie) si familia Tv Sibiu( carora le sunt si le voi fi recunoascatoare mereu pentru sprijinul si increderea pe care mi-o ofera). Pe scurt: sunt un om fericit, pentru ca am ocazia sa fac in viata exact ceea ce imi place. Sunt o norocoasa! Si, ca sa completez asa profilul meu personal, inchei prin a va spune ca sunt o fire foarte vesela si daca se intampla sa ma vedeti pe undeva si nu zambesc, inseamna ca nu sunt eu...